fbpx

Joseph Daul către PLDM: „Continuați să vă bateți, aveți toate atu-urile să învingeți!”

05.09.2019. Conducerea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a avut astăzi, la sediul central al partidului, o întâlnire cu Joseph Daul, Președintele Partidului Popular European (PPE).

În cadrul întâlnirii, Președintele PLDM, Tudor Deliu, a adus mulțumiri pentru colaborarea dintre PLDM și PPE, în special în cadrul proiectelor de instruire a efectivului partidului, susținute de fundația Konrad Adenauer.

De asemenea, Deliu a făcut o trecere în revistă a activităților recente ale PLDM, dar și a problemelor cu care s-a confruntat partidul în ultimii ani sub guvernarea oligarhică.

„Din 2015, PLDM a fost supus unor presiuni enorme pentru a fi dustrus ca forță politică, care, fiind la guvernare, a obținut progrese importante în procesul de integrare europeană. Însă, partidul a rezistat și și-a refăcut echipa. A revenit cu o conducere nouă, cu membri noi, tineri, cu inițiativă și dornici de implicare în viața politică. PLDM și-a păstrat structurile teritoriale, iar după căderea regimului oligarhic al PDM, membrii PLDM și simpatizanții au început a reveni în partid. În continuare, suntem determinați să revenim pe arena politică, să reluăm procesul de modernizare a localităților și să relansăm proiectul de țară – integrarea în Uniunea Europeană”, a menționat Tudor Deliu.

Vicepreședinții PLDM, Iulian David și Alexandru Bujorean, și Secretarul general al partidului, Alexandru Fetescu, s-au referit la activitățile de pregătire a formațiunii pentru apropiatele alegeri locale generale și parlamentare noi.

La rândul său, Președintele PPE, Joseph Daul, a menționat că înțelege bine contextul în care PLDM își desfășoară activitatea și apreciază contribuția liberal-democraților la procesul de democratizare și modernizare a Republicii Moldova. Demnitarul european și-a exprimat convingerea că PLDM va redeveni o voce puternică atât în Republica Moldova, cât și în cadrul familiei politice a popularilor europeni.

“Lupta este lungă, continuați să vă bateți. Aveți toate atu-urile să învingeți. Succes în alegeri!“,  a punctat Daul.

Amintim că Partidul Liberal Democrat din Moldova este membru observator al Partidului Popular European din anul 2011.

 

Biroul de presă al PLDM