fbpx

(INTERVIU) Tudor Deliu: „Noi ne străduim ca toți aleșii locali să fie oameni integri, profesioniști”

În cadrul unui interviu acordat pentru TRIBUNA, Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Tudor Deliu, a vorbit despre activitatea formațiunii în timpul campaniei electorale, cum își consolidează pozițiile în teritoriu, cum se pregătesc de alegerile locale, cum va interacționa cu unioniștii, dar și despre alte aspecte importante.

TRIBUNA: Cum vă simțiți în calitate de Președinte al PLDM?

Tudor Deliu: Sincer să fiu, mă simt foarte bine, pentru că am alături o echipă puternică, tânără cu care ne-am stabilit niște obiective, pe care trebuie să le realizăm în timpul apropiat. Calitatea de Președinte al PLDM este și o onoare, și o mare responsabilitate. Astăzi, PLDM revine activ pe scena politică. Zic revine, pentru că pe parcursul mai multor ani atât forțele de stânga, cât și de dreapta, dar mă refer mai mult la cei din Partidul Democrat, s-au străduit ca să anihileze activitatea PLDM. Noi însă am rezistat și am devenit și mai puternici. Astăzi, echipa PLDM este gata pentru a se avânta în realizarea obiectivelor stabilite de organele statutare, mă refer nemijlocit la alegerile locale generale din 20 octombrie anul curent.

T: La distanța de aproape 6 luni de la alegerile parlamentare, cât de justificată vi se pare decizia pe care ați luat-o de a nu la acest scrutin?

T.D.: E greșită concluzia că nu am participat, noi am participat foarte activ în acea campanie electorală, doar că nu am fost concurenți electorali. La ședința Consiliului Politic Național a fost adoptată o Hotărâre prin care am decis să susținem Blocul ACUM în alegerile parlamentare. Respectiv, toate organizațiile noastre teritoriale au fost încadrate în acest proces. Membrii noștri de partid și simpatizanții au mers de la ușă la ușă pentru a convinge cetățenii să voteze pentru Blocul ACUM. Eu personal am avut întâlniri cu alegătorii pe care i-am chemat să susțină atât candidații pe circumscripții, cât și Blocul ACUM pe listele electorale. Cu părere de rău, „facerea de bine” nu tot timpul aduce beneficii partidului. Chiar dacă am depus o muncă asiduă în aceste alegeri, am rămas de unde ne-am pornit: aceiași atitudine față de PLDM, același mesaj transmis de către cei care astăzi au acces în Parlament, dar poate că ceea ce încearcă ei să facă ne fac pe noi și mai puternici

T: Ce se întâmplă cu organizațiile teritoriale ale partidului?

T.D.: La acest capitol, am un sentiment de bucurie, aș putea zice. Astăzi PLDM este foarte bine structurat, cum de altfel a și fost cândva. La moment avem 25 de organizații teritoriale statutare, cu sedii, care activează, se întrunesc în ședință și, respectiv, implementează hotărârile adoptate de organele centrale. Mă bucură faptul că astăzi în PLDM au început să vină și oameni noi, vin tineri, oameni care au conștientizat faptul că e nevoie ca pe eșichierul de dreapta să revină PLDM cu toate obiectivele pe care și le-a propus atunci când s-a lansat pe scena politică.

T: Dacă am înțeles corect, organizațiile teritoriale deja se pregătesc de locale?

T.D.: Înțelegeți foarte corect, noi de o lună de zile am demarat procesul de selectare a candidaților pentru funcțiile elective la nivel local. În fiecare zi numărul celor care își manifestă dorința de a candida pe listele PLDM crește. Nu pot să vin acum cu o statistică, dar vă asigur că sunt mulți.

T: Un plan concret în acest sens PLDM deja și-a stabilit?

T.D.: Desigur. La Biroul Permanent Central a fost adoptat un plan de acțiuni cu referiri la activitățile pe care le avem de efectuat în campanie electorală, el a fost multiplicat și repartizat tuturor organizațiilor teritoriale și, în funcție de obiectivele  stabilite pentru fiecare perioadă de timp, sunt preconizate acțiuni concrete. Acum, etapa cea mai importantă este selectarea candidaților și procesul de instruire a viitorilor aleși locali. Chiar în această perioadă, trei duminici la rând organizăm instruiri pentru potențialii candidați PLDM, la care aceștia vor fi școliți în domeniul administrației publice locale.

T: Degrabă vom intra în febra campaniei electorale, PLDM este gata?

T.D.: PLDM a fost tot timpul gata și este gata și acum. Există decizia Consiliului Politic Național, care spune că PLDM va participa la locale în calitate de concurent electoral. Noi suntem gata și sper că, atunci când va demara procesul de înregistrare a candidaților, poate chiar vom fi primii care vor face acest lucru.

T: La concret, ce veți face în campania electorală?

T.D.: Sunt în politică nu de o zi sau două, sunt în politică din timpul Mișcării de Renaștere Națională din anii ‘89, chiar dacă nu am făcut parte sau nu am acces în Parlament. Dar am avut ocazia să fiu și primar, și consilier raional, și local, și nu știu de ce mi s-a creat o impresie că la noi toate scrutinele electorale se fac într-un stil moldovenesc, când vine candidatul în fața alegătorului și nu încearcă să convingă alegătorii despre ceea ce el trebuie să facă, dar vine cu atacuri la persoane, la partide. Acest lucru este pe departe ceea ce ar trebui să facă un ales local. Noi ne străduim ca toți aleșii locali să fie oameni integri, profesioniști, cu atât mai mult că în ultimul timp a fost reînnoită Curtea de etică și arbitraj  a partidului și, respectiv, toți candidații PLDM vor fi verificați cu referire la integritate. Vă asigur că noi vom avea candidați profesioniști și vom veni în fața alegătorului ca să-i convingem că noi suntem cei mai buni. Nu vom veni cu promisiuni false. Un ales local astăzi trebuie să se axeze pe problemele cetățenilor din comunitățile locale, pentru că administrația locală este cea mai aproape de cetățean și cetățeanul este cel care vede cel mai bine problemele. Nu vom merge în campania electorală să le promitem că dacă o să-l aleagă pe X primar, mâine va face integrarea europeană. Nu vom veni cu promisiuni false că le vom ridica pensiile sau că vom majora salariile, nu acestea sunt atribuțiile aleșilor locali, dar cele care se referă nemijlocit la problemele cu care se confruntă cetățenii: crearea de servicii publice pentru cetățean.

T: În acest context, ce promisiuni va face PLDM în campanie?

T.D.: Nu este o campanie parlamentară. Problemele sunt caracteristice fiecărei localități. Dacă în localitatea X e nevoie de apeduct sau de reparația unui drum, în localitatea Y pot fi cu totul alte probleme. Noi vom face un pașaport al localităților și vom identifica problemele specifice fiecărei localități și, respectiv, candidații noștri vor veni cu un program de acțiuni cu referire la rezolvarea acestor probleme. Nu poți formula un mesaj că „dacă ne alegeți pe noi, reprezentanții PLDM, noi vom face în toate localitățile case de cultură”, de ce să faci acolo unde ea există? Problemele vor fi specificate în funcție de localitatea unde vor candida reprezentanții noștri.

T: Dacă reprezentanții PLDM vor ajunge să fie aleși, cum vor colabora cu actuala guvernare? Credeți că vor avea acces la sursa de finanțare?

T.D.: Îmi pare rău că se continuă ceea ce s-a străduit să implementeze Partidul Democrat. Zic asta, pentru că, astăzi, unii reprezentanți care se află la guvernare merg prin teritoriu și încearcă să racoleze candidații noștri, menționând că dacă nu vor candida din partea lor nu vor putea accesa finanțe publice de la Guvern. Este o greșeală foarte mare, nu trebuie să existe imixtiunea autorităților centrale în activitatea autorităților locale. Există și acel art. 109 din Constituție, care spune despre Autonomia locală, care prevede dreptul și capacitatea autorităților de a decide de sine stătător. Problema cea mai mare este că guvernarea, pentru a menține influența asupra autorităților locale, încearcă să le dea câte o bucățică de la bugetul de stat, dar acest lucru este o mare greșeală. Autoritățile locale de sine stătător aprobă bugetele locale și ele trebuie să fie gestionate de sine stătător. O mică statistică ne demonstrează că mai mult de 90% din autoritățile locale nu recuperează cheltuielile din veniturile proprii nici la 15%, respectiv, este nevoie de alte resurse financiare. Aici ar trebui să fie o politică a statului cu referire la autoritățile locale. Noi, cât am fost la guvernare, ne-am străduit să rezolvăm cât de cât această problemă prin procesul de descentralizare atât a serviciilor publice, cât și a finanțelor publice. Astăzi, noi trebuie să mărim capacitatea de absorbție a finanțelor publice de către autoritățile locale. Cei care vor accede în funcții de primari, consilieri raionali, locali, președinți de raion, vor avea tot suportul PLDM. Astăzi ne-am convins că finanțele se pot obține pentru rezolvarea problemei și prin proiecte. Piața de accesare a proiectelor există. Foarte puțini sunt cei care pot să scrie proiecte pentru a le accesa. Noi vom crea o structură aparte ca să școlim, să instruim aleșii noștri locali în scrierea proiectelor și obținerea finanțărilor. Actualmente, PLDM are primari care au rezistat până la sfârșit și nu au cedat presiunilor din partea guvernării și acești primari au făcut cu mult mai mult, decât cei ce se aflau la guvernare, anume prin proiecte transfrontaliere, cu autoritățile din România, fie prin acele proiecte care se pot accesa astăzi în R. Moldova prin diverse fundații, ambasade etc. Mesajul că „dacă nu veți fi cu noi, nu veți primi finanțare” este unul fals și periculos pentru autoritățile locale.

T: Puteți să ne spuneți o cifră exactă a primarilor PLDM care mai sunt în funcții?

T.D.: E greu să dau o cifră exactă. După evenimentele din luna iunie, foarte mulți au încercat să revină. Pot să vă dau unele cifre: raionul Căușeni – 10 primari astăzi sunt reprezentanții PLDM, care au rezistat tuturor presiunilor, același Edineț, Ialoveni, Leova, Cimișlia, din raionul Basarabeasca nu a plecat niciun ales local, până astăzi se mențin cei 6 consilieri raionali, 24 aleși de nivelul I și 2 primari. Acești oameni au demonstrat că se poate de rezolvat problemele fără a te închina și a săruta mâna celor de la guvernare.

T: O întrebare mai delicată… Când mergeți în teritoriu, cel mai probabil că PLDM este încă asociat cu domnul Vlad Filat. Cum vă descurcați cu acest lucru?

T.D.: Noi venim cu un mesaj pe care l-am spus încă demult, că PLDM a condamnat și condamnă pe toți cei care au adus o imagine proastă PLDM. Partidul s-a înnoit, a rezistat tuturor presiunilor. Domnul Filat își ispășește pedeapsa pentru faptele pe care le-a făcut. Alta e întrebarea „unde sunt ceilalți?”, nu e vorba doar de domnul Vlad Filat, sunt și alte persoane care au fost implicate în acea perioadă în multe procese care au dus la o imagine negativă pentru toată Republica Moldova.

T: Populația noastră e împărțită în diferite tabere, PLDM pe ce parte este plasată și cum rămâne cu dezideratul Unirii?

T.D.: PLDM este de centru-dreapta. La Congresul din septembrie 2018, am introdus în programul nostru dezideratul Unirii și nu am făcut acest lucru de dragul de a striga „hai să facem Unirea”, ci pentru că astăzi PLDM este casa unde se pot regăsi toți, dar sunt mulți membri, care accepta dezideratul Unirii. Pot veni cu exemple concrete: domnul Marcel Snegur, primarul de Parcova, care e primul semnatar a Declarației simbolice de Unire, același Doibani de la Baimaclia, Căușeni, același Răileanu, același Alexandru Bujorean de la Leova, același Deliu de față sau, dacă intrăm în sediu, putem întreba pe fiecare. Dar noi vrem o altă abordare a acestui deziderat, nu să mergem să strigăm în Piață ca să obținem voturi. Dezideratul Unirii trebuie să devină o prevedere programatică care trebuie bine analizată și pași concreți pentru a face acest lucru. V-am dat exemplul lui Marcel Snegur. Nu este ăsta un exemplu că se poate de făcut unele lucruri fără să strigi „Unirea!”, anume prin colaborarea cu autoritățile române, prin semnarea acordurilor cu unele primării? Este posibil ca să se implementeze proiecte, copiii noștri să meargă în România să vadă cum este viața acolo și invers. Doar prin acțiuni concrete, aceste lucruri pot fi făcute, și nu prin țipete în stradă sau de la tribunele unor forumuri.

T: Ce aveți a le spune celor care vă critică?

T.D.: Le spun mulțumesc celor care ne critică constructiv. Critica ajută. Dar nu voi accepta niciodată bârfele. E bine dacă ne critică constructiv și chiar aș chema presa să ne spună atunci când greșim. PLDM a avut tot timpul o deschidere față de mijloacele mass-media și spunem „Mulțumesc!” tuturor celor care ne aduc critici întemeiate.

T: Cum vedeți evoluția PLDM în continuare?

T.D.: PLDM  este astăzi foarte bine structurat. Sunt absolut convins că, în urma alegerilor locale din 20 octombrie, PLDM va demonstra că este o forță care poate să facă lucruri bune pentru cetățenii R. Moldova. Noi credem că vom obține rezultate bune, veți vedea că PLDM va reveni activ pe scena politică din R. Moldova.

T: Vă mulțumim!