fbpx

Petru Dogocheru – ales președinte al OT Orhei a PLDM

Astăzi, 23 martie, s-a desfăşurat conferinţa Organizaţiei Teritoriale Orhei a Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Conform ordinii de zi a conferinţei, delegaţii au ales noua conducere şi au votat noua componenţă a Consiliului Politic Teritorial.

Cu votul unanim al celor prezenţi, în calitate de preşedinte al OT Orhei a PLDM a fost ales Petru Dogocher. În funcția de secretar al Organizației Teritoriale a fost numită – Galina Dulgher.

În același timp, membrii liberal-democrați au discutat despre situaţia social-politică din țară, dezvoltarea şi fortificarea structurii teritoriale a PLDM și au trasat sarcinile în vederea pregătirii OT pentru alegerile locale.

Petru Dogocher a mulțumit celor prezenți pentru încredere. “ Vă promit să nu vă dezamăgesc”, a spus noul președinte al OT Orhei a PLDM.

Prezent la eveniment, președintele PLDM, Tudor Deliu, i-a urat mult succes noului lider al Organizației și i-a îndemnat pe membrii liberal-democrați să nu se lase intimidați și să lupte în continuare pentru o țară liberă, democratică și prosperă.

”PLDM este un partid format din oameni de calitate, cu verticalitate. Sunt sigur că împreună vom reuși să facem încă multe lucruri frumoase pentru cetățenii Republicii Moldova. Noi am demonstrat că putem, că suntem puternici”, a spus Tudor Deliu.