Astăzi, președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Tudor Deliu a avut o întrevedere cu analistul politic al Misiunii de Observare a Alegerilor OSCE/ODIHR,Tamara Sartania.
Tamara Sartania a spus că alegerile parlamentare din 24 februarie vor fi monitorizate de o Misiune de observare.
„Suntem în RM pentru a ne asigura că alegerile sunt desfășurate în conformitate deplină cu principiiledemocratice. Toată activitatea noastră se bazează pe principiile de imparțialitate și transparență. Misiunea va monitoriza procesul de înregistrare a candidaților, activitățile din campania electorală, prestația autorităților electorale, etc”, a menționat Tamara Sartania.
La rândul său, Tudor Deliu a punctat că PLDM a înaintat 1766 de membri, cu vot deliberativ, în birourile electorale ale secțiilor de votare pentru alegerile parlamentare, care vor avea sarcina să asigure procesul de votare și să totalizeze rezultatele alegerilor în secțiile de votare.
”Alegerile parlamentare sunt foarte importante pentru Republica Moldova. PLDM va fi cu ochii pe acest scrutin și va bate alarma atunci când vor exista încălcări. Noi deja observăm că se încalcă legislația. Alegerile trebuie să se desfășoare transparent, liber și corect, iar cetățenii să își manifeste votul în mod democratic”, a menționat Tudor Deliu.