PLDM a depus actele pentru înregistrare

inregistrareaPLDMPartidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a depus marţi, 25 decembrie, la Ministerul Justiţiei actele pentru înregistrarea formaţiunii.

Circa 50 de membri ai formaţiunii l-au însoţit pe liderul formaţiunii la minister. Vladimir Filat a declarat că sunt prezentate toate actele necesare, inclusiv cererile de aderare la partid a circa 12,3 mii de oameni.

Citeşte în întregime

Sărbători fericite!

Dragi prieteni,

Fie ca sărbările de iarnă să vă aducă linişte, căldură şi armonie în suflet. Crăciun fericit şi un An Nou plin de împliniri!

La mulţi ani!

Vlad Filat,
Preşedintele Partidului
Liberal Democrat din Moldova

 

Citeşte în întregime

Justiţia execută ordine date dintr-un singur loc, de la Preşedinţie

- Ce poate urma după „războiul diplomatic” declanşat de Chişinău împotriva României?

VladFilat - E dificil să anticipăm anumite evenimente, având în vedere incoerenţa şi lipsa de logică în acţiunile actualei guvernări. Cu certitudine, situaţia creată în domeniul relaţiilor moldo-române este sub orice critică. În Parlament, am fost întrebat de mai mulţi jurnalişti cum calific această situaţie. Ei bine, eu nu am un calificativ al acţiunilor respective, în schimb noi trebuie să înţelegem foarte clar, noi, cei care ne declarăm în opoziţie, că, dincolo de constatări şi comunicate de presă, trebuie să acţionăm. Nu aş vrea să se înţeleagă că sunt absolut obligatorii manifestări şi demonstraţii de stradă, sunt şi alte acţiuni, cum ar fi solicitarea preşedintelui, a prim-ministrului, a ministrului de Externe de a se prezenta în Parlament, pentru a da explicaţii asupra motivului expulzării a doi diplomaţi europeni, de la Ambasada Română. De asemenea, am cerut explicaţii pe marginea inacţiunilor şi a lipsei de atitudine în cazul deschiderii a 24 de secţii de votare, la 2 decembrie, în Transnistria.

Citeşte în întregime

Declaraţie cu privire la insinuările referitoare la paternitatea Partidului Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova a luat act de afirmaţia hazardată a şefului statului Vladimir Voronin, făcută astăzi, 19 decembrie 2007, conform căreia în spatele PLDM s-ar afla anumite persoane, care au deţinut anterior importante funcţii publice.

Partidul Liberal Democrat din Moldova este uşor mirat că paternitatea noii formaţiuni politice reprezintă un subiect de preocupare pentru Preşedintele Voronin care şi-ar putea utiliza energiile creatoare, în conformitate cu prevederile constituţionale, întru asigurarea bunăstării şi securităţii tuturor cetăţenilor, indiferent de afilierea politică. Declaraţia şefului statului se înscrie perfect în şirul insinuărilor lansate de forţe politice obscure în scopul manipulării şi dezinformării opiniei publice.  

Citeşte în întregime

Declaraţie cu privire la discriminarea pe criterii etnice a cetăţenilor de către Preşedintele Republicii Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi exprimă profunda îngrijorare şi indignare faţă de declaraţia şefului statului, Vladimir Voronin, precum că el „ ...nu este preşedintele românilor”, făcută astăzi, 19 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă.

În contextul ieşirilor recente duşmănoase împotriva României şi al interzicerii ocupării de funcţii publice pentru cetăţenii Moldovei deţinători ai dublei cetăţenii, această afirmaţie frizează lipsa de responsabilitate şi este în măsură să destabilizeze şi mai mult situaţia din ţara noastră.

Citeşte în întregime

Declaraţie PLDM privind situaţia din satul Buţeni

Locuitorilor satului Buţeni, raionul Hânceşti, de mai bine de jumătate de an le este încălcat, în mod flagrant, dreptul la libera alegere. Cele 6 încercări electorale nu s-au soldat cu vreun rezultat pozitiv. Ba din contra, situaţia în satul Buţeni s-a tensionat, ajungându-se până la altercaţii, fapt absolut inacceptabil pentru o ţară ce se pretinde a fi democratică. Partidul Comuniştilor, ascunzându-se în spatele unei justiţii aservite, a demonstrat o dată în plus că nu-i pasă de cetăţenii acestei ţări, ci doar de propriile ambiţii şi dorinţe.

Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi exprimă protestul, dar şi regretul faţă de “incapacitatea” autorităţilor de a asigura respectarea drepturilor elementare ale omului în Republica Moldova.

Totodată, cerem Comisiei Electorale Centrale să declare alegeri noi în satul Buţeni, astfel încât oamenii să-şi poată alege, în mod liber şi corect, primarul. Este convingerea fermă a Partidului Liberal Democrat din Moldova că numai prin organizarea de alegeri noi, situaţia în satul Buţeni poate reveni la normalitate.

Comunicat de Presă cu privire la unele speculaţii apărute în presă

După Congresul de constituire a Partidului Liberal Democrat din Moldova, în unele ziare aservite anumitor forţe politice au apărut speculaţii vizavi de prezenţa la evenimentul menţionat a domnului Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova.

În legătură cu acestea, ţinem să precizăm următoarele: am fost onoraţi să-l avem prezent la primul Congres al Partidului Liberal Democrat din Moldova pe domnul Mircea Snegur, în calitatea sa de primul preşedinte al Republicii Moldova.

PLDM mulţumeşte şi pe această cale domnului preşedinte Snegur pentru că a dat curs invitaţiei noastre. Totodată, cerem încetarea speculaţiilor pe marginea acestui subiect şi rugăm să se manifeste respect faţă de personalităţile care au stat la baza statalităţii Republicii Moldova.

Citeşte în întregime

Vlad Filat: „Data alegerilor este deja fixată pe agenda noastră”

Sâmbăta trecută, la Chişinău a avut loc Congresul de constituire a Partidului Liberal Democrat din Moldova. Peste 600 de delegaţi au aprobat statutul şi programul şi au ales unanim conducerea formaţiunii - deputatul Vlad Filat în funcţia de preşedinte al PLDM, iar avocatul Alexandru Tănase şi fostul director al Centrului „Contact” Mihai Godea - în cea de prim-vicepreşedinţi. Din interviul ce urmează, aflaţi de la liderul PLDM ce a însemnat această etapă în viaţa noii formaţiuni şi care vor fi următorii paşi ai „echipei Filat”.

- Dle Filat, cum s-a întâmplat că, deja miercuri seara, PLDM a avut o reacţie tranşantă vizavi de noul atac antiromânesc al guvernării comuniste de la Chişinău, şi anume expulzarea celor doi diplomaţi români din RM?

- Am reacţionat prompt la această veste, pentru că o considerăm un fenomen îngrijorător şi considerăm drept absolut inacceptabilă tensionarea deliberată a relaţiilor moldo-române. Este vorba de expulzarea a doi diplomaţi europeni, ai unei ţări membre a Uniunii Europene, de fapt…

Citeşte în întregime

Iulian Fruntaşu: Încă un an pierdut

Ziarul "Timpul"

Iulian Fruntaşu,
doctor în ştiinţe politice, expert în relaţii internaţionale


Este evident faptul că adoptarea cantitativ formală a legilor pe parcursul anului 2007 nu a fost suficientă pentru o schimbare calitativă în ce priveşte implementarea politicilor guvernamentale. Dacă în unele domenii mai tehnice, cum ar fi Preferinţele Comerciale Autonome sau certificatele de origine, putem remarca un anumit progres, în rest nu atestăm o aderenţa autentică la criteriile de la Copenhaga, în particular, când este vorba de instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului, precum şi să pună acquis-ul în practică prin structuri administrative şi judiciare adecvate.

Citeşte în întregime