Tudor Deliu: Legea privind finanţarea partidelor trebuie modificată

PLDMLiderul fracţiunii parlamentare a PLDM, Tudor Deliu, a participat la întrevederea cu delegația Comisiei de la Veneția, OSCE/ODIHR și GRECO în privința finanțării partidelor politice și campaniile electorale. În declaraţia pentru presă după discuţia avută, Tudor Deliu a menţionat că reprezentanţii delegaţiilor au avut mai multe întrebări la Legea privind finanţarea partidelor.

„Am încercat să răspundem la unele întrebări adresate de reprezentanții delegațiilor în privința Legii finanțării partidelor, dacă legislația în vigoare asigură echitate partidelor și care este părerea noastră cu privire la finanțarea partidelor de către persoanele fizice de peste hotare", a precizat Tudor Deliu.

Deputatul a specificat că proiectul adoptat în 2015 necesită a fi modificat.


„Am menționat că actualele prevederi nu corespund realităților și am pus în discuție proiectul de lege adoptat în 2015, în care am indicat ca finanțarea partidelor de către persoanele fizice să nu fie mai mare de 20 de salarii medii pe economie, iar pentru persoane juridice de 40. În proiect peste noapte a apărut încă un 0. Considerăm că, interdicţia pentru persoanele fizice de a dona partidelor este una nedreaptă. La 10 mai 2017, fracțiunea PLDM a venit cu un proiect de modificare a actualelor prevederi: să fie schimbate cifrele de 200 și 400 în 6 și 12 salarii medii pe economie pentru fiecare categorie de persoane. Celor care activează peste hotare să le permitem să doneze 3 salarii medii lunare pe economie", a spus Tudor Deliu.

În context, liderul fracțiunii parlamentare a PLDM a specificat că, urmare a discuţiilor, Comisia va veni cu unele recomandări.
„Comisia va analiza toate detaliile și, ulterior, va veni cu o decizie. Considerăm, de asemenea, că cele 0,2% din bugetul de stat trebuie să fie repartizate proporțional la toate tipurile de alegeri – 33,3% la locale, parlamentare și prezidențiale. Sunt încrezut că specialiștii vor veni cu recomandări pe care să le avem în vedere", a menţionat Tudor Deliu.