PLDM: Am asistat la funeraliile democrației în RM

PLDMFracțiunea parlamentară a PLDM a susținut un briefing de presă pe marginea totalurilor sesiunii de primăvară-vară a Legislativului. Președintele fracțiunii, Tudor Deliu, a menționat că mai multe inițiative legislative ale PLDM, care ar fi putut deconspira ilegalităţi masive comise de cei de la guvernare, se prăfuiesc prin sertarele Parlamentului. Drept exemplu, Tudor Deliu a adus refuzul majorității de a audia Raportul comisiei de anchetă privind traficul de anabolizante prin intermediul Poştei Moldovei, respingerea cererii de chemare la raport în Parlament a Procurorului General. De asemenea, deputatul s-a referit la configurația politică Plahotniuc-Dodon.

 

„S-a conturat un tandem pe cât de ridicol, pe atât de rușinos: Plahotniuc-Dodon. Cei doi au clar un parteneriat strategic. În acest joc politic murdar, Igor Dodon a devenit salvatorul lui Plahotniuc. La fundamentele politicii moldoveneşti stă binonul Plahotniuc-Dodon. Ideea principală este distrugerea sau reducerea la tăcere a opoziţiei pentru păstrarea regimului actual. De aceea, oponenţii vor fi lipsiţi de şansa de a câştiga, odată fiind instaurat un regim antidemocratic", a subliniat Deliu.

Președintele fracțiunii a precizat că PLDM a denunțat în nenumărate rânduri toxicitatea schimbării Codului electoral.

„Republica Moldova a fost transformată într-o afacere politică. Beneficiari sunt puţini, iar perdanţi – un întreg popor! De azi înainte nu vom mai putea vorbi despre o democraţie funcţională, despre o societate prosperă. Intrăm oficial într-o epocă sumbră, unde cetăţeanul este plasat pe ultimul loc, iar ascensiunea în Parlament se va face prin mită electorală. Atât în Est, cât şi în Vest suntem văzuţi ca o ţară de corupţi, condusă de clanuri ce fac legea după modelul banditesc", a opinat Tudor Deliu.

Liderul fracțiunii liberal-democrate a adresat cetățenilor republicii un apel la unitate.

„Vă îndemn să ne unim forţele şi să fim puternici. Împreună vom reuşi să fim parte a unui stat demn şi prosper, să nu ne lăsăm manipulaţi de promisiuni false, să luptăm pentru adevăr, să fim informaţi, să nu lăsăm pe nimeni să ne facă sclavi în propria ţară", a menționat Deliu.

La rândul său, deputatul Iurie Țap a adus critici dure mai multor reforme inițiate de guvernare. În opinia sa, reforma guvernului a fost doar o optimizare aritmetică, în cadrul celor nouă ministere fiind păstrați doar miniștrii democrați. La fel, reforma administrației publice locale este una incoerentă. Guvernarea s-a preocupat de crearea mecanismului pentru viitoarele alegeri, nu și de implementarea reformelor. 

„Parlamentul nu-și onorează datoria de reprezentare a intereselor cetățenilor. Majoritatea parlamentară este nelegitimă și nereprezentativă. Guvernarea sfidează Constituția. Se încalcă grav democrația, principiile statului de drept. Vom continua să informăm cetățenii despre aceste grave derapaje, vom susține și iniția proteste în toamnă, iar dacă va fi nevoie, va chema cetățenii, inclusiv, la nesupunere civică, pentru că este grav afectat viitorul Republicii Moldova”, a declarat Iurie Țap.

c_390_300_16777215_00_images_stories_stiri_iulie2017_deliubriefing.jpg

c_390_300_16777215_00_images_stories_stiri_iulie2017_tapbriefing.jpg