PLDM – solidar cu societatea civilă

PLDMPartidul Liberal Democrat din Moldova se declară solidar cu societatea civilă și susține acțiunile de protest împotriva modificării sistemului electoral.
Votarea în mod netransparent și precipitat a proiectelor de legi privind votul mixt şi cel uninominal, cu grave derapaje democratice, fără avizul Comisiei de la Veneția, fără a ține cont de opiniile experților și ale celor mai importante forțe politice europene sfidează în mod clar democrația și dau încă o lovitură statului de drept.

 Încercarea guvernării antipopulare de a schimba sistemul electoral proporțional trădează frica acesteia de a pierde controlul asupra celor mai importante instituții ale statului și a pârghiilor ce le oferă sistemul administrativ.
Așa-zisul compromis larg din Parlament dintre PD, transfugi și PSRM nu înseamnă consens național, ci o nouă coaliție al cărei singur scop este instaurarea dictaturii.

PLDM face apel către toți oamenii cu spirit civic activ, cărora le pasă de soarta țării, să se mobilizeze și să vină duminică, 14 mai, la ora 12.00, în fața Parlamentului la acțiunea de protest anunțată de reprezentanții societății civile.