Grigore Cobzac: Schema anabolizantelor este protejată de autorități

PLDMParlamentul a respins solicitarea deputatului PLDM, Grigore Cobzac de a include în ordinea de zi a ședinței de plen prezentarea ambelor rapoarte ale Comisiei de anchetă privind activitatea Î.S. "Poșta Moldovei".

„Astăzi, sunt în situația să constat că pentru a patra oară că Biroul permanent și Parlamentul au refuzat să examineze raportul privind activitatea Comisiei de anchetă în legătură cu transportarea anabolizantelor prin intermediul Poștei Moldovei. Noi am pledat pentru audierea ambelor rapoarte, ceea ce înseamnă că stimăm și alte puncte de vedere", a spus Cobzac.

Deputatul a declarat că pentru a-l determina să renunțe la demascarea schemei ilegale de la Poșta Moldovei îi este amenințată familia, iar afacerea este protejată de autorități.
"În Moldova această schemă este protejată de către Guvern, Parlament şi organele de drept. Vorbind despre Guvern am în vedere ministerul Finanţelor, ministerul Tehnologiilor Informaţionale, Serviciul Vamal şi Poşta Moldovei. Ei au prezentat documente false pentru comisie, au reconfirmat în funcţie oameni care au fost implicaţi anterior în această schemă. Vreau să vă mai spun că în raport cu mine şi în raport cu familia mea sunt acţiuni care ar dori să mă reducă la tăcere. În foarte scurt timp, voi vorbi şi despre aceasta", a adăugat deputatul.
Urmăriți declarațiile lui Grigore Cobzac.