Vadim Pistrinciuc: PLDM rămâne fidel cauzei – de a face din Moldova o ţară liberă

PLDM„Puterea depăşeşte limitele imaginabile ale presiunilor şi persecuţiilor, iar instrumentele folosite variază de la pierderea locului de muncă sau a afacerii, până la persecutarea celor apropiaţi". Astfel a comentat vicepreședintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, plecarea din partid a cinci foști membri, care s-au aflat printre fondatorii formațiunii: deputatul Angel Agache, președintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, consilierul municipal, Ghenadie Dumanschi, fostul șef de la Agenția Turismului, Nicolae Platon, și fost membru al CNP, Dorin Mândreanu.

 

„Îmi pare rău de colegi, eu unul nu am să-i judec, fiindcă ştiu că au fost supuşi acestor represalii. Ştiu, de asemenea, că ei nu vor recunoaşte acest lucru. Acum. Dar sunt sigur că va veni timpul când vor spune. Timpul le va arăta pe toate. Nu voi comenta declaraţiile lor, e lipsit de sens şi e tradiţional, sub presiune se declară orice", a menționat Pistrinciuc.

Totodată, vicepreședintele PLDM a accentuat că partidul rămâne fidel cauzei – de a face din Republica Moldova o ţară liberă, cu instituţii în serviciul cetăţeanului.

„Din păcate, avalanşa dosarelor trăsnite împotriva autorităţilor locale, a partidelor de opoziţie, consolidează părerea că Moldova se îndepărtează fundamental de la modelul unui stat democratic european, devenind un stat autocratic, unde controlul este noţiunea care defineşte politica. Ce folos că majoritatea controlează 80% din autorităţile locale și 90% din cele centrale, dacă rămâne cea mai nedorită guvernare de la independenţă încoace. Acest lucru îi va lovi tot pe ei, îi loveşte deja, dar puterea orbeşte. PLDM va rămâne fidel cauzei – de a face din Republica Moldova o ţară liberă, cu instituţii în serviciul cetăţeanului. Asta e important, pentru asta vom lupta. Moldova trebuie să fie liberă", a declarat Vadim Pistrinciuc.