Petiția pentru accesul liber al studenților în cămine pe timpul nopții - susținută masiv

PLDMÎn perioada 25 februarie - 20 martie, TLDM, PAS Youth și tinerii din Platforma DA au colectat peste 4000 de semnături pentru a abroga punctul 46 din Regulamentul-cadru privind funcţionarea căminelor din subordinea instituţiilor de învăţământ de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.74, din 25.01.2007. Acest document restricționează accesul liber al studenților în căminele universitare după ora 24:00.

Organizațiile de tineret consideră că restricționarea accesului în cămine pe timp de noapte este o intruziune în viața personală și profesională a studenților și creează mai multe probleme decât rezolvă. Acest punct contravine atât drepturilor oferite unor locatari adulți ai unei zone rezidențiale, cât și principiului de autonomie universitară sub care activează la moment toate instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova.

 

Campania de colectare de semnături în vederea abrogării punctului 46 s-a dovedit să aibă succes atât în rândul studenților, cât și în rândul societății civile. S-a reușit colectarea a peste 4000 de semnături în trei săptămâni, ceea ce demonstrează că această campanie civică a fost sprijinită masiv. Petiția a fost susținută de studenți de la toate instituțiile mari de învățământ superior. Printre semnatari se găsesc studenți ai Universității de Stat din Moldova, Universității Tehnice a Moldovei, Academiei de Studii Economice din Moldova și Universității Pedagogice de Stat "Ion Creangă".

Organizațiile de tineret susțin că vor continua acest demers, utilizând toate pârghiile legale disponibile. PAS Youth, TLDM și Platforma DA invită studenții, profesorii și membrii staffului universitar din toate universitățile Republicii Moldova, vineri, ora 14:00, în fața clădirii Guvernului, să fie prezenți la depunerea petiției și a semnăturilor colectate, dar și să participe la un flash-mob organizat special pentru a marca succesul obținut, dar și a cere instituțiilor competente să rezolve această problemă stringentă cu care se confruntă studenții zilnic.

www.unimedia.md

c_390_300_16777215_00_images_stories_stiri_martie2017_petitia20.03.2.JPG

c_390_300_16777215_00_images_stories_stiri_martie2017_petitia20.03.3.JPG