Valeriu Guțu este noul președinte al AAL Nisporeni a PLDM

PLDMAdunarea generală a Asociației Aleșilor Locali Nisporeni a PLDM l-a desemnat, prin vot, în calitate de președinte pe Valeriu Guțu, primar de Ciorești.
La întrunirea comună a aleșilor locali și a Organizației Teritoriale Nisporeni a PLDM au participat 57 de persoane, iar invitați speciali au fost deputații Maria Ciobanu, vicepreședinte al PLDM, și Victor Roșca, secretarul general al partidului.

Au fost audiate rapoartele de activitate a OT și AAL Nisporeni, după care au urmat dezbateri asupra sarcinilor și obiectivelor pe care și le propune PLDM, inclusiv întru consolidarea structurilor teritoriale, aprofundarea comunicării în interiorul partidului, dar și cu cetățenii.
S-a insistat pe dezvoltarea unui sistem bazat pe competiție deschisă și transparentă, cu întrunirea criteriilor de eligibilitate, în promovarea membrilor de partid în oricare funcții publice executive sau legislative.

Maria Ciobanu a ținut să felicite echipa PLDM de la Nisporeni pentru verticalitate și pentru faptul că, în pofida tuturor încercărilor de a o distruge și fărâmița, aceasta a rămas unită și consolidată.
Președinte al OT Nisporeni a PLDM a fost ales Victor Rusu.

c_390_300_16777215_00_images_stories_stiri_martie2017_Nisp.03.03.2.jpg