Declarația deputatului Maria Ciobanu în ședința de plen

PLDMDomnule Președinte al Parlamentului, Adrian Candu, declarația căreia urmează să îi dau citire v-o adresez în egală măsură Dvs și cetățeanului statului Republica Moldova.
Profesoara din mine a prețuit întotdeauna capacitățile Dvs intelectuale. Sunt sigură că, dacă ați fi avut un alt anturaj, v-ați fi ales alte rude de alianță. Azi despre omul și politicianul Candu s-ar fi vorbit doar în termeni elogioși. Așa însă sunteți, domnule Președinte al Parlamentului, parte, împreună cu alți câțiva, de prin 2005, la dezastrul din sistemul financiar bancar. De fapt, la acest capitol și vreau să mă refer, întrucât Dvs ați avut tupeul să ne faceți pasibili pe noi, și nu odată, de furtul secolului. Replica pe care i-ați dat-o colegului meu, Tudor Deliu, la finele primei ședințe de plen din această sesiune parlamentară, este una care vă dezonorează ca politician. Am înțeles deja că politica este murdară, dar să nu o facem mai murdară decât glodul din or. Chișinău. Dvs ați afirmat în ședința de pomină, precum că domeniile de care a fost responsabil PLDM au contribuit la furtul miliardelor.

Domnule Președinte Candu, instituțiile responsabile de sistemul financiar-bancar au fost și sunt: Banca Naționala a Moldovei (pe supraveghere și reglementare bancară). Guvernatorul Drăguțanu a fost promovat de dl Ghimpu, dar controlat de către PDM, deși mergea la ședințele de partid ale liberalilor. Despre domnul Cioclea încă urmează să aflăm cum și de către cine a fost găsit, pentru a fi înscăunat drept guvernator la BNM. În fruntea Comisiei Naționale a Pieței Financiare, responsabilă de reglementare pe proprietari de acțiuni, cu drept de blocaj, a fost domnul Captari, omul apropiat al lui Marian Lupu.

Acum acolo sunt doar persoane docile, supuse partinic formațiunii politice din care faceți parte. La Centrul Național Anticorupție, instituție responsabilă de spălări de bani, a fost și este domnul Viorel Chetraru. Sper că nu ni-l atribuiți nouă? La Agenția Proprietăți Publice, în grija căreia se afla pachetul majoritar al Băncii de Economii al RM, responsabil era nimeni altul decât Tudor Copaci.

Domnule președinte, toți care au fost cu Dvs în coaliție știu că nicio alianță nu este posibilă, dacă nu adjudecați Ministerul Economiei. De ce? E simplu, această instituție este responsabilă de privatizări, proprietăți de stat (cu venituri ascunse de sute de milioane), de orice activitate economică. Și, la urmă, dar corect ar fi în primul rând, Procuratura Generală, în competența căreia intră investigarea. Aici s-au perindat faimoșii Zubco, Gurin, Harunjen. Cine i-a așezat în această importantă funcție, pentru a o discredita? Vă răspund: PDM! Ultimul interviu al Procurorului General, Eduard Harunjen, a șocat nu numai cetățeanul statului Republica Moldova, dar și pe partenerii noștri de dezvoltare. Este suficient, în viziunea lui Harunjen, să scrii un autodenunț și poți fura în voie fără a fi pedepsit. Culmea lipsei de profesionalism constă în faptul că acest procuror face trimitere la o Lege din 1961, care se referă la tipul ședințelor de judecată, și nu-și mai amintește că în 1994 a fost adoptată Constituția Republicii Moldova, iar 1995 Republica Moldova devine parte a Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Entitățile pe care le-am nominalizat au competențe directe și indirecte în reglementarea și supravegherea sectorului financiar-bancar. După cum ați putut observa, stimați cetățeni, aceste persoane sunt foarte apropiate de politicienii Plahotniuc, Candu, Lupu.

Vreau să fac lumină și asupra Consiliului de Administrare de la BEM. Atâta timp cât în fruntea Ministerului de Finanțe s-a aflat dl Negruță, Consiliul nu a fost condus de persoane cu apartenență de partid. Membrii Consiliului de la Ministerul de Finanțe au acționat legal, iar Dvs nu puteți nega acest adevăr. Domnule președinte, țin să vă amintesc că BEM a fost fără Consiliu șase luni în 2010 și două luni în 2012, deși ministrul Finanțelor de atunci a bătut cu insistență clopotele, dar nu era auzit, deoarece aceasta era comanda: să nu încurce celor care furau de cu zor banii.
Învinuirile Dvs nefondate nu pot să nu supere, pentru că fraudele bancare nu au culoare politică. Ele au fost realizate de indivizi din mai multe partide politice, persoane care din 2005 au fost și încă mai sunt cele care dirijează procesele. Un grup bine organizat și plasat exact acolo unde trebuie a obținut parcursul necesar al banului, adică cu legi și acte normative sincronizate și coordonate dintr-un singur centru. Partidele politice, indiscutabil, își au rolul lor. Ele au coordonat acțiunile, plătind persoane din instituții publice cu funcții de supraveghere bancară, pentru ca ele să nu reacționeze, să se prefacă oarbe și surde.

Și acum vă întreb, domnule Președinte Candu: nu este acesta un stat capturat, dacă instituțiile responsabile de securitatea bancară se află la cheremul unui grup de interese?
De „Amnistia capitalurilor" pe care ați semnat-o și ați apărat-o cu înverșunare, întrucât era în interesul oligarhilor moldoveni, iată că până la urmă ați fost nevoit să vă deziceți. Pentru orice cetățean cerebral a fost clar ca „bună ziua" că prin această „amnistie a capitalurilor" oligarhii încercau să-și legalizeze averile și banii obținuți ilegal, inclusiv din sectorul bancar.
Pe această cale, solicit respectuos Centrul Național Anticorupție, Procuratura Anticorupție să investigheze circumstanțele apariției pe agenda parlamentară a acestui proiect de lege dubios, identificând grupul de interese. Cetățeanul trebuie să-și cunoască „eroii" care și-au dorit să-și legalizeze veniturile obținute în mod ilicit. Drept temei vă servește Raportul de expertiză anticorupție, elaborat de CNA.

Pe cine încercați să convingeți că nu ați avut treabă cu domeniul financiar și băncile? Fiți sincer, nici Dvs nu credeți în asemenea brașoave. Sper mult, Domnule Președinte al Parlamentului, să procedați cu Raportul Kroll 2 așa cum ați procedat cu primul. Într-o noapte să-l faceți public. Aștept replica Dvs nu doar de 3 minute, puteți să vorbiți oricât doriți, dar adevărul este acela pe care vi l-am spus.