(INTERVIU) Vadim Pistrinciuc: „Noi, ca și cetățenii, am obosit să ne mirăm și să ne temem. Suntem gata la orice"

PLDM În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul Vadim Pistrinciuc, vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a vorbit despre prioritățile PLDM în noua sesiune parlamentară, schimbarea sistemului electoral, alegerile parlamentare anticipate, necesitatea consolidării dreptei pro-europene, dar și dacă PLDM mai are şansa de a redeveni forţa politică de altă dată.

T.: Dle Pistrinciuc, ce priorităţi are PLDM pentru noua sesiune parlamentară?

V.P.: În linii generale, activitatea noastră se va axa pe doua direcții. Prima e să luptăm cu guvernarea, care, din păcate, a demonstrat pe tot parcursul anului trecut că una spune şi alta face. Capacitatea lor de a camufla acțiuni nocive sub paravanul unui PR pro-european de calitate mediocră este foarte mare. Cât face exemplul așa-zisei amnistii a capitalului sau aprobării bugetului în ritm nocturn, în care au fost ascunse multe scheme, cum ar fi monopolizarea jocurilor de noroc etc. Aici vreau să vă asigur că vom lupta, am învățat bine lecția și nu vom fi singuri, vom fi alături de societatea civilă, organizațiile internaționale, alte partide cu adevărat de opoziție. Din păcate, această luptă se va da inclusiv și pentru a nu permite transformarea definitivă a Republicii Moldova în stat autoritar. Există prea multe semnale că guvernarea, împreună cu partenerul său de moment, PSRM, vor întreprinde acțiuni care să curme și mai mult libertățile cetățenilor, libertatea expresiei și să distrugă opoziţia de orice fel. A doua dimensiune ține de proiectele pe care le inițiază fracțiunea și controlul parlamentar – avem mai multe proiecte pregătite atât pentru a curma frauda banului public și schemele, cât și proiecte cu caracter social.

T.: Tot mai multă lume vorbeşte despre posibile „surprize" politice în procesul de reorganizare a Guvernului. Credeţi că acestea sunt posibile?

V.P.: Atunci când procesele democratice au fost hibridizate la maxim, cum e cazul Republicii Moldova, poți vorbi la infinit despre surprize politice și nu doar. Atunci când se guvernează din accident politic, nu în baza votului cetățenilor, orice poate fi. Guvernarea, prin „surprize", sau mai corect ar fi de spus prin accidente, nu aduce nimic bun. Obiectiv vorbind, Moldova a pierdut în indicatorii internaționali de percepție a corupției, indicatorii democratici, iar, cel mai important, guvernarea, deși are totul – de la mass-media până la control total al instituțiilor, nu are respectul cetățenilor. Respectul nu se construiește prin accident și frică. Noi, ca și cetățenii, am obosit să ne mirăm și să ne temem. Suntem gata la orice.

T.: Se vorbeşte despre o posibilă schimbare a sistemului electoral. Deputaţii PLDM ce opinie au la această temă?

V.P.: Iată încă un exemplu de „surpriză", când trebuie să vorbim despre ceva ce nimeni nu știe, nu a văzut, despre ce nu s-a discutat, deși îi privește pe toți. La noi despre modificarea Codului electoral se vorbește în termenii „nebuloasei Andromeda" (roman fantastic de I. Efremov). Ce să se modifice, de ce? Nimeni nu știe, dar toți simt că ceva o să fie. Atâta timp cât nu știm ce se vrea să se modifice, nu avem o părere stabilită a partidului, a fracțiunii, dar suntem vigilenți. Vă pot spune doar că, dacă se doresc modificări care să faciliteze participarea cetățenilor la alegeri, de exemplu a diasporei (modificări pe care le-am propus înaintea alegerilor parlamentare) suntem pentru, dar dacă guvernarea nepopulară își „trage" un Cod electoral să se păstreze la guvernare cu orice preț, aici avem o problemă. Și nu doar noi. Așa că haideți să vedem.

T.: Pe cât de posibile vi se par alegerile parlamentare anticipate?

V.P.: Nu am o analiză închegată în acest sens. Însă, subiectiv vorbind, nu cred în această opțiune. Or, confruntarea regizată dintre Igor Dodon și socialiști pe de o parte, și Vlad Plahotniuc cu guvernarea de alta, la moment este mai mult un meci de ping-pong aranjat. Evident că orice parteneriat situativ crapă până la urmă, mai ales unde sunt antrenate orgolii cosmice. Însă până la alegerile ordinare nu a rămas atât de mult timp, iar guvernarea în continuare este nepopulară şi în afară de semnarea memorandumului cu FMI nu are cu ce veni în fața cetățenilor. Şi Igor Dodon doar cu acțiunile „strategice" de scoatere a drapelului UE, retragerea cetățeniei și supărările pe ambasadori nu se poate lăuda.

T.: E necesară consolidarea dreptei pro-europene? Dacă da, cine, în opinia Dvs., ar trebui să participe la acest proces?

V.P.: Evident. Toate partidele cu adevărat europene, cu adevărat de opoziție, atât din Parlament, cât și în afara lui. Scorul Maiei Sandu la alegerile prezidențiale, care aș zice că au fost câștigate dacă nu se admiteau implicări nocive, demonstrează că unitatea este o forță, de care se teme și guvernarea. De aceea toate partidele, și PAS, și PDA, și PLDM, dar și personalitățile care vor să oprească degradarea țării, trebuie să aibă o agendă comună. De fapt și sunt multe acțiuni comune.

T.: Ce noutăţi credeţi că, în genere, va aduce anul politic 2017? Există opinia că actuala guvernare îşi va consolida poziţiile, iar cele ale opoziţiei vor deveni şi mai şubrede.

V.P.: Trebuie să clarificăm din start un lucru: guvernarea și așa e mega consolidată. În istoria țării noastre nu a existat o guvernare care să controleze atât de profund totul: mass-media, fluxurile financiare, instituții, partide etc. Dacă până recent vorbeam despre controlul instituțiilor, acum instituțiile au căzut din sintagmă, a rămas doar controlul. Aceasta este definiția guvernării. Unica ce nu are – respectul cetățenilor. „Dacă dragoste nu e, nimic nu e". Dacă mă întrebați dacă poate guvernarea să distrugă opoziția, atunci vă spun că deja a și început acest proces: monopolizarea mass-media, despre care se vorbește în rapoartele organizaţiilor internaţionale, a început să dea roade. Unica noutate este înzestrarea PSRM cu mass-media, făcută probabil în baza aranjamentelor pe care le au, marginalizarea și atacurile asupra societății civile critice, șantajul aleșilor și liderilor locali ai partidelor, dosare etc.

Toate acestea au loc, cred că în 2017 vor fi și mai intense, partidele de opoziție vor fi bombardate pe toate căile. Însă ce va rezista, va deveni invincibil. Păcat că guvernarea nu înțelege că distrugerea, anihilarea oricărui spațiu critic din țară, le reduce lor orice spațiu de manevră pe viitor și produce inevitabila contestare a sistemului democratic. Iar un alt „sistem" de guvernare ei nu și-l pot permite.

T.: Aţi putea da un pronostic politic pentru următorii doi ani?

V.P.: Mai mult control, în țara și peste hotare tot mai mult se va vorbi despre autoritarism și autocrație. O luptă a guvernării pentru simpatiile oamenilor, care nu va da rezultatele scontate din simplul motiv că unica tactică aplicată de ei este să-i impună pe oameni. Opoziția va fi hărțuita la maxim, dar va rezista și va avea un rezultat peste așteptările guvernării. Multe reforme mimate, de aceasta dată mimate mai profesionist – băieții s-au antrenat totuși. Vom avea parte și de dezvăluiri, eu totuși aștept mai multe dezvăluiri inclusiv pe frauda bancară, însă din afara țării, raportul Kroll-2, altceva.

T.: Are PLDM şansa de a redeveni forţa politică de altă dată?

V.P.: PLDM acum înseamnă oameni buni cu idei și valori de care țara are nevoie. Astfel de oameni neapărat revin mai devreme sau mai târziu, într-o formă sau alta. Da, va reveni, însă forța revenirii va fi în lecțiile învățate, care ne vor face mai puternici.

T.: Ce planuri de viitor aveţi Dvs. personal?

V.P.: Pe lângă activitățile de deputat, politice pe care le voi desfășura, am planificat câteva proiecte academice și de cercetare, voi lucra cu oameni interesanți și sper să produc lucruri interesante și utile.

T.: Vă mulțumim!

www.tribuna.md