Orice vot pentru PLDM reprezintă o investiţie în viitorul Republicii Moldova şi al cetăţenilor săi

vfDragi prieteni,

La 28 noiembrie 2010 poporul Republicii Moldova a reconfirmat prin vot programul de relansare a ţării şi traseul european pe care ni le-am asumat acum un an, odată cu instalarea guvernului liberal democrat. Peste şaizeci la sută din cetăţenii care au participat la scrutin au votat pentru democraţie, iar din aceştia mai mult de jumătate au optat pentru Partidul
Liberal Democrat din Moldova.

Este pentru prima dată în ultimii ani, când am avut un scrutin ce s-a desfăşurat în condiţii cu adevărat democratice.

Exprim recunoştinţă tuturor alegătorilor care au mers duminică, 28 noiembrie, la vot. Mulţumesc din suflet celor peste jumătate de milion de cetăţeni care şi-au investit toată speranţa şi încrederea în Partidul Liberal Democrat din Moldova. Vă asigur că orice vot pentru PLDM reprezintă o investiţie în viitorul Republicii Moldova şi al cetăţenilor săi. Nu va trece mult timp şi veţi avea posibilitatea să vă convingeţi că aţi făcut o investiţie profitabilă.

Am spus înainte de alegeri că orice vot contează, iar Dumneavoastră aţi votat mai mulţi ca niciodată. Acum vă spunem că orice vot responsabilizează. Noi, liberal democraţii, simţim o uriaşă responsabilitate pentru fiecare vot pe care ni l-aţi acordat. De aceea vom folosi toată priceperea şi energia noastră pentru a ne îndeplini Angajamentul „Moldova fără sărăcie”.

Avem mandatul şi datoria morală de a fi la înălţimea aşteptărilor Dumneavoastră, a celor din ţară şi a celor care îşi câştigă existenţa în afară ţării. Am rămas cu toţii profund impresionaţi de cozile imense pe care le-au făcut concetăţenii noştri la secţiile de vot de peste hotare. Mesajul pe care ni l-au transmis este unul simplu şi firesc: ei vor să revină într-o ţară liberă, democratică şi prosperă. Ei vor să revină într-o ţară europeană! Noi vom face tot ce este omeneşte posibil pentru ca visul lor să devină realitate!

În acelaşi timp, avem o mare responsabilitate şi faţă de partenerii noştri externi. Ei ne încurajează acum să depăşim cât mai repede această perioadă postelectorală şi să continuăm proiectele comune de dezvoltare, lansate în ultimul an.

Vă mulţumesc încă o dată pentru încrederea pe care aţi acordat-o Partidului Liberal Democrat din Moldova! Noi suntem obligaţi să ne conformăm deciziei electoratului, să asigurăm o guvernare democratică şi un viitor european, demn şi prosper pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova.

Vlad Filat,
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova