fbpx

Marcăm 30 de ani de la proclamarea Suveranității

23.06.2020. Astăzi se împlinesc 30 de ani de la proclamarea suveranității Republicii Moldova. Acest act important din istoria statului nostru a fost posibil datorită mișcării de renaștere națională și a deputaților din Parlamentul de atunci, numit Soviet Suprem, care reprezentau această mișcare.

Declarația despre Suveranitate, adoptată la 23 iunie 1990, a fost un pas important în procesul de desprindere de URSS. Pentru prima dată după cinci decenii de ocupație sovietică, a fost proclamată supremaţia legilor naționale asupra celor unionale. S-a instituit cetăţenia națională şi dreptul suveran de a stabili și menţine relaţii diplomatice cu toate ţările lumii. S-a proclamat caracterul unitar şi indivizibil al statului. Republica Moldova a fost declarată drept zonă demilitarizată. Pământul, subsolul, apele, pădurile şi alte resurse naturale aflate pe teritoriul R.S.S. Moldova, precum şi întregul potenţial economic, financiar, tehnico-ştiinţific, valorile patrimoniului naţional au fost declarate drept „proprietatea exclusivă necondiţionată a R.S.S. Moldova”.

Declaraţia de Suveranitate, împreună cu legile despre Limba de stat și Grafia latină, au fost primele cuceriri ale forţelor democratice în lupta de renaştere şi eliberare naţională, cuceriri care au stat la baza Declarației de Independență și a noii Constituții a statului independent Republica Moldova.

Marcând astăzi Ziua Suveranității, noi, liberal-democrații, exprimăm recunoștință tuturor înaintașilor care au luptat pentru independența Republicii Moldova și reiterăm angajamentul nostru ferm de a acționa constant și solidar pentru împlinirea dezideratului național de integrare europeană.

Biroul de presă al PLDM