fbpx

PLDM: Cerem guvernului să înceteze amestecul în activitatea autorităților publice locale

Partidul Liberal Democrat din Moldova își exprimă îngrijorarea față de tentativele tot mai frecvente ale guvernului PSRM-PDM de a se implica în reconfigurarea puterii la nivelul administrațiilor publice locale. Sub pretextul unor nereguli în procesul de adoptare a deciziilor de către organele administrației locale, Cancelaria de Stat, prin reprezentanții săi din teritoriu, acționează mână în mână cu aleșii locali socialiști și democrați, dar și cu reprezentanți ai partidelor din opoziția parlamentară, în scopul instalării la conducerea raioanelor a unor persoane loiale actualei guvernări.

În acest sens, este cât se poate de simptomatic cazul de la Sângerei, unde președintele raionului și vicepreședinții săi, aleși în mod legal, au fost destituiți recent prin abrogarea deciziei de numire a lor din 27 noiembrie 2019, cu votul consilierilor PSRM, PAS și PUN, în baza unui pretext juridic inventat de Cancelaria de Stat. Din informațiile pe care le deținem, scenarii similare se pun la cale și în alte raioane, iar tot mai mulți aleși locali își exprimă nemulțumirile față de acțiunile reprezentanților Cancelariei de Stat.

Deși a trecut mai bine de jumătate de an de la alegerile locale, în unele raioane, (Ialoveni, de exemplu) nici până azi nu sunt avizate statele de personal ale consiliilor raionale. Toate acestea au un singur scop: consolidarea actualei guvernări la nivel local în perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale.

Partidul Liberal Democrat din Moldova condamnă aceste practici ilegale și cere Guvernului Chicu și partidelor de la guvernare să înceteze presiunile și amestecul în activitatea autorităților publice locale.

Partidul Liberal Democrat din Moldova și aleșii săi locali pledează pentru o autonomie locală reală și își reafirmă și de această dată atașamentul față de principiile și standardele Cartei Europene a Autonomiei Locale. Noi considerăm că procesul de integrare europeană este de neconceput fără consolidarea capacităților și a autonomiei administrației publice locale.

Biroul de presă al PLDM