fbpx

Streleț Valeriu

Valeriu Streleț este unul din fondatorii Partidului Liberal Democrat din Moldova. Are 49 de ani și este economist de profesie. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Economie Generală și Drept de la Academia de Studii Economice a Moldovei, iar în 2004 – Institutul European de Studii Politice. La alegerile parlamentare din iulie 2009 Valeriu Streleț a fost ales în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XVIII-a din partea PLDM, iar la alegerile parlamentare din 2010 este reales în funcția de deputat. În perioada 30 iulie 2015 – 29 octombrie 2015 a deținut funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova. A fost decorat cu „Ordinul Republicii” de către Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, „pentru contribuții decisive la desăvârșirea obiectivului major de politică externă al Republicii Moldova – asocierea politică și integrarea economică cu Uniunea Europeană”.